FRF a rămas cu mult peste 40.000 de bilete nevândute la amicalul cu Uruguay, după ce procesul de cumpărare online s-a încheiat în urmă cu două zile, și trece acum la alte metode de a atrage fanii la stadion. În magazinele Altex și Media Galaxy din București, Timișoara, Brașov și Constanța, suporterii naționalei își vor putea achiziționa începând de azi bilete la România – Uruguay.
Forlan și Suarez ar putea avea o surpriză neplăcută atunci când vor călca pe iarba de pe Național Arena! Cu cinci zile înainte de România – Uruguay, FRF a reușit să vândă maximum o mie de bilete prin intermediul celor patru site-uri cu care colaborează și există posibiluitatea ca tribunele celui mai modern stadion al țării să fie mai mult goale la întâlnirea cu câștigătoarea Copa America. Pentru a evita un moment umilitor, federalii au trecut la o nouă etapă a vânzării biletelor pentru meciul de miercuri. Începând cu această dimineață, în rețeaua magazinelor de electronice și electrocasnice Altex și Media Galaxy din București și din alte trei orașe mari ale țării, Timișoara, Brașov și Constanța, fanii tricolorilor își vor putea procura bilete la amicalul de pe 29 februarie. Copiii și pensionarii, abia luni La începutul săptămânii, FRF va deschide și casele de bilete de la Național Arena. Acestea vor funcționa în intervalul orar 9:00 – 20:00 și vor fi deschise inclusiv în ziua meciului. Tot de luni va funcționa și casa de bilete din strada Maior Coravu, una special amenajată pentru distribuirea tichetelor de acces cu preț redus pentru copiii sub 14 ani și pentru pensionari. Aceștia vor plăti 5 lei pentru un bilet în sectoarele special amenajate de FRF.
Unde găsiți bilete la România – Uruguay București – Magazinele Altex din Unirea Shopping Center, Liberty Center, Magazinul Obor Magazinele Media Galaxy din Feeria Shopping Center, Mall Vitan, Auchan Militari Timișoara – Media Galaxy Brașov – Media Galaxy Constanța – Media Galaxy
ARBITRI „Poate că s-a dorit să fim vulnerabili” Sindicatul Arbitrilor de Fotbal din România (SAFR) a reacționat, ieri, după decizia Comitetului Executiv al FRF de a reduce baremurile „fluierașilor”. „Această hotărâre a apărut după ce arbitrii au semnalat că există o îngăduință nocivă față de persoanele din fotbalul românesc care îi jignesc și nu sunt sancționate (cu toate că regulamentul include prevederi foarte clare în acest sens). În condițiile noului barem, arbitrajul va fi mai vulnerabil la presiunile de tot felul, inclusiv la cele financiare. Poate că și asta s-a dorit. Departe de a fi o «lecție», măsura afectează și perspectiva, îndepărtând tinerii care doresc să devină arbitrii”, se arată într-un comunicat remis Mediafax. SAFR susține că în noile condiții, un arbitru va câștiga 700 de lei pe lună.
„CAZUL CRAIOVA” Patru ex-craioveni, audiați de DNA Direcția Națională Anticorupție a continuat ieri audierile în dosarul dezafilierii Universității Craiova, în care membrii Comitetului Executiv al FRF sunt urmăriți penal. Ieri au fost chemați să dea cu subsemnatul patru foști jucători ai Universității Craiova: Valerică Găman, Ștefan Bărboianu, Marius Ologu și Silviu Lung jr. „Ne-au întrebat despre dezafilierea Craiovei. Am spus ce știe toată lumea”, a spus Găman la ieșirea de la DNA. „Nu m-au întrebat nimic interesant. Chestii legate de Craiova. Le-am spus ce trebuia să le spun, adevărul. Nu cred că mai vin pe aici. Nu am avut emoții. Nu mă așteptam să ajung la DNA, dar am ajuns. Am dat declarație și am plecat”, a spus și Lung jr.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER